acasă în vis

aici eram viu dincolo de cartierele mărginaşe un om al nimănui şi al tuturorcercuri în apă tinereţe a mea vândută regesc delicat traversând podurieu aici mor mi-am spus plină de viaţă aşteptând ivirea zorilordoi paşi înspre lună încă doi înspre casa de ceaţăstingher în oglinda azură departele zvon al întâmplării naşterii noastreşi lăsam în urmă femei cu mâini transparente prelungibărbaţi uriaşi cu aripi de ceară cum iubirea lor călătoare printre stele departe ţări fără nume străbătute ani la rând împreunădreaptă amiază ne e dat să trăim acum chiar în mijlocul nopţiimasca ta e la mine umbli prin lume cu trupul sfâşiat de victorii niciodată-ntâmplatedin lumina altora te hrăneşti îndestulată fiinţă veştedă gloria ta ura ţi se revărsă şi înfloreşteprin văzduhurile tandre-ale nopţii prin ungherele stranii ale visuluişi lăsam în urmă trupuri însângerate pietre pentru adus aminte întunericulîncăperi fără ferestre sărbători trase de cai negri înspre capătul lumiieram zei şi habar n-aveam despre lucrul acesta eram zei şi bucuram oameniicu sălbăticia cuvintelor cu amărăciunea sclipitoare a zăpezilor şi pletelor noastreşi ne-am întors acasă în locul naşterii dintâi şi de pe urmăca într-un loc străin săracul risipitorul şi fiulnu mai era nimeni şi nimic pentru noi acolo pe o piatră albă am stat şi am privit drumulpleca de la noi înspre iarnănu se va mai întoarce şi nici nu îl vom mai urma cu gândul sau pasul(cum tatăl meu în chiar secunda naşterii mele a privit pe fereastră spre dricul ce tocmai traversa oraşultot astfel noi am oftat înspre zori fără teamă acesta era sfârşitul ne puteam întoarce la treburile noastrenu se întâmplase mai nimic între timp)